Veste proasta de la doctor…

 

Cum reactionezi cand primesti o veste proasta de la doctor?

 

Poate esti si tu printre cei care au primit o veste proasta de la doctor.

Oamenii au reactii diferite in aceasta situatie. Tu cum reactionezi de obicei atunci cand afli o veste proasta de la doctor?

Te apuca panica, te ia plansul, te vezi deja fara vlaga zacand pe un pat de spital?

Nu asa trebuie sa se intample lucrurile. Chiar daca ai primit o veste proasta de la doctor poti sa lupti, nu te da batut, nu lasa boala sa castige.

Fiecare zi e o noua sansa de a deveni mai puternic, de a invata din experienta traita, o sansa sa apreciezi ceea ce ai si sa te bucuri de prezent.

Astazi vom asculta povestea unei prietene dragi careia i s-a intamplat sa primeasca o veste proasta de la doctor si ne propunem sa urmarim impreuna evolutia lucrurilor asa cum s-a desfasurat si sa intelegem cat de important este sa ai o atitudine pozitiva si un psihic puternic.

good-news-bad-news

 

 

Vestea proasta este ca sunteti bolnava de tuberculoza. Vestea buna e ca se trateaza 100% daca urmati tratamentul corespunzator, va odihniti bine si aveti grija de dv.

Inca imi suna in urechi vorbele doctorului englez Quingly si incerc sa-mi amintesc ce am simtit atunci. Vestea a venit ca o bomba, a fost un adevarat soc dar contrar asteptarilor nu m-am panicat, nu am plans ci m-am simtit eliberata ca de o mare povara.

E incredibil sa aflu ca am tuberculoza dar in sfarsit mi s-a pus un diagnostic, in sfarsit am aflat ce se intampla cu corpul meu, de ce ma simteam mereu obosita, de ce nu mai aveam pofta de mancare, de ce  am slabit atata in 3 luni, si mai ales ma bucur ca voi scapa de tusea asta enervanta care ma insotea pretutindeni si ma facea sa vomit.

M-am simtit victorioasa desi eram doar la inceput de drum, lupta abia acum incepe, analize peste analize, radiografii, prelevare de sange, iar si iar si iar ca deja nu mai este loc unde sa-mi bage acul.

Doctorul imi ia mainile si ma priveste bland in ochi ‘’ stai linistita, te voi trimite direct la spital si se vor ocupa acolo de tine, cand te simti mai bine vino sa ma vezi iar, mult success si sanatate’’ au fost ultimele cuvinte pe care le-am auzit de la el inainte de a ne grabi catre spital.

Inca nu era confirmat diagnosticul, era doar o banuiala, dar eu stiam, simteam. Totul se lega acum, simptomele mele toate indicau TBC, oare de ce nu m-am gandit mai devreme? De fapt, sotul a zis o data, in treacat, ca doar n-oi avea tuberculoza dar am alungat gandul imediat pentru ca doctorii spuneau altceva: la inceput a fost o raceala puternica pentru care am primit antibiotic, apoi dupa 3 saptamani aceleasi simptome, acelasi diagnostic de raceala puternica si acelasi antibiotic iar dupa inca 3 saptamani au revenit simptomele dar am refuzat sa mai iau antibiotic si am incercat sa ma tratez cu siropuri de tuse, ceaiuri si sucuri facute in casa.

Am zis sa merg pe natural, pe mancare buna, pe gandire pozitiva si pe incredere in Dumnezeu. Febra a trecut, a ramas tusea seaca, enervanta si durerea din gat. Deja faceau parte din viata mea, ma obisnuisem cu ele cand ceva nou a aparut: starea de voma, urmata de episoade de cate 4-5 ori pe zi in care trebuia sa fug la baie ca sa eliberez stomacul.

Oricum nu mancam mult, abia reuseam sa pun cate ceva in gura, alimentele aveau un gust tare ciudat si nu puteam efectiv sa le suport, dar acum evitam sa mananc orice, mai ales daca stiam ca trebuie sa plec din casa, sa ies undeva, fie la scoala copilului, fie la cumparaturi, fie in parc; evitam pentru ca imi era teama sa nu vomit.

Starea de oboseala se accentua dar eu continuam sa fac treburile zilnice, sa ma ocup de copil, de firma, de blog si de sot si tot speram ca e trecator si ma voi simti mai bine maine. Dintr-o data ma rapunea totusi oboseala si in mijlocul zilei ma apuca un somn incontrolabil si cadeam ca secerata. Eu, care nu puteam niciodata sa dorm la amiaza, adormeam instant si ma trezeam ametita si sleita de puteri dar viata mergea inainte.

Nu puteam sa abandonez totul si sa ma cufund intr-un somn continuu. Asta s-a intamplat cam in ultimele 2 saptamani inainte sa aud vestea cea proasta. Ce mi se parea straniu atunci incepea sa prinda logica acum.

Vrei sa dai cateva detalii despre tine sau preferi sa pastrezi anonimatul?

Psihologul Te AscultaE okay, nu ma deranjeaza sa spun cine sunt: numele meu este Angela, am 39 de ani, sunt casatorita si am un baietel de 7 ani, locuim in Londra momentan si suntem o familie fericita.

Am hotarat sa scriem acest articol pentru a-i face pe oameni sa inteleaga care sunt etapele prin care trece o persoana atunci cand afla un diagnostic nu tocmai placut, sa-i ajute sa identifice emotiile prin care trec acesti oameni, ce gandesc, ce simt, pentru a le fi usor sa reactioneze intr-o maniera potrivita si sa le ofere sprijin cu adevarat.

Care a fost primul gand care ti-a trecut prin minte cand ai auzit diagnosticul?

Primul gand…oh, a fost groaznic, imi amintesc perfect ca m-am uitat la sot si am spus: “Dumnezeule, oare cati oameni am infectat?” si m-am simtit foarte vinovata, am inceput sa derulez in minte cu cine m-am intalnit, cu cine am petrecut mai mult timp in aceste 4 luni si mi-au dat lacrimile. Apoi am sarit ca arsa “Samy, sper ca Samy e bine, sper ca nu l-am infectat!” (Samy este baietelul meu) si am cerut imediat sa fie testat baiatul si sotul.

Care este intrebarea cea mai frecventa care ti s-a pus in acest timp?

Vai, dar de unde ai luat boala? Cum asa? Cum ai reusit?”

Chiar serios acum, ma intreb si eu ce s-a intamplat si nu am nici cea mai vaga idee cum s-a putut intampla sa ma imbolnavesc de tuberculoza tocmai in anul 2015, eu care locuiesc intr-o zona linistita din afara Londrei,  o persoana care nu consuma alcool, nu fumeaza, nu ia droguri, nu lucreaza intr-un mediu toxic (nu am fost expusa niciodata unui mediu toxic), eu care am o viata echilibrata, care fac sport si mananc foarte sanatos, eu care nici cafea nu beau si nici dulciurile nu-mi sunt prietene. De ce eu? De ce m-a ales pe mine? Si cum?

Astea sunt intrebari care vor ramane fara raspuns dar cred ca important nu este cum am luat aceasta boala ci cum voi lupta impotriva ei, cum voi face fata si cum iesi invingatoare la final.

Cum au reactionat cei din jur cand au aflat ce se intampla cu tine?

Te referi la cei pe care i-am anuntat eu dupa ce am aflat sau la personalul medical?

Te intreb, pentru ca am fost surprinsa sa vad reactia celor din jur, lumea era speriata. Dupa ce m-au preluat la spital mi-au pus repede o masca pe fata si toti in jur purtau cate una, erau foarte atenti la toate miscarile si se umbla cu repeziciune. Probabil cazurile de tuberculoza nu sunt foarte des intalnite in Anglia.

Interesant, ma refeream totusi la reactia cunoscutilor, familiei, ce au spus, cum a fost cand au aflat?

Sunt tot eu...neschimbataSincer, nu am putut spune nimic timp de 2 zile pentru ca in spital nu am avut semnal la telefon si eram izolata intr-o camera speciala deci practic nu am avut cu cine vorbi. Mi-am facut griji ca s-ar putea intreba unde am disparut, de ce nu raspund la telefon etc dar nu am avut de ales. Dupa ce au terminat toate investigatille si mi-au dat tratamentul am fost lasata sa plec acasa, cu conditia sa stau departe de ai mei, sa port masca tot timpul cand ies din camera, sa mananc bine si sa dorm cat de mult.

A fost o eliberare sa ma intorc la civilizatie, aveam deja zeci de mesaje pe mobil, pe facebook, pe viber, line, tango etc; lumea chiar isi facea griji pentru mine, lucru care m-a bucurat.

Seara a trebuit sa o sun pe sora mea sa ii comunic ce s-a intamplat cu mine si ca trebuie sa o duca pe mama sa ii faca o radiografie, pentru ca exista riscul sa fie infectata. Mama este in vizita la sora mea si planuia sa petreaca vacanta de vara in Maroc. Dar nu voiam sa ii spuna adevarul pentru ca sa nu se sperie. Mama pune repede la suflet orice suparare si e foarte sensibila cand vine vorba de mine sau sora mea. E si normal sa fie asa, ne-a crescut singura de cand aveam eu 8 ani si nu i-a fost deloc usor deci orice veste despre o mica raceala o face sa fie ingrijorata.

Si totusi, nu este vorba despre o mica raceala. E o veste greu de digerat pentru orice parinte iubitor…

Asa este, nu e usor nici sa dai, nici sa primesti asemenea veste. Desi ne-am fi dorit sa prelungim cat de mult momentul, nu am putut sa tinem ascuns de ea foarte mult timp deoarece aveam nevoie de ajutorul ei si planuiam sa ii cumpar bilet sa se intoarca in Anglia. Asa ca sora mea a primit sarcina de a-i da vestea cea proasta, a pregatit terenul usurel si i-a spus cu cuvinte putine ca m-am imbolnavit si pentru ca sunt foarte slabita am nevoie de vina la mine.

Trebuie sa recunosc ca mi-a fost teama de reactia ei, am crezut ca va face un soc, ca o sa planga, ca ma va suna imediat; aveam chiar pregatit ce sa ii spun dar totusi au reusit sa o calmeze. Am vorbit cu ea dupa 2 zile si mi-a zis sa nu imi fac griji ca va ajunge la mine curand.

Ca sa raspund la intrebarea ta: toti cei care au aflat vestea proasta de la doctor au fost foarte surprinsi si m-au intrebat de unde am luat infectia, cum s-a intamplat si cum am aflat?

Apoi s-au aratat foarte preocupati si ingrijorati pentru mine, m-au intrebat cum ma simt, daca ma doare  si sa le spun daca ma pot ajuta cu ceva.

Stiu ca am prieteni de calitate si ma asteptam sa-mi fie alaturi dar trebuie sa recunosc ca au fost cateva mesaje care m-au emotionat profund si mi-au dat lacrimile, lacrimi de fericire ca lumea gandeste atata de frumos despre mine si ca sunt in stare sa faca niste eforturi pentru a-mi oferi suport emotional.

Si vreau sa le multumesc din tot sufletul si sa le spun ca sunt mandra ca fac parte din viata lor.

Crezi ca oamenii te privesc acum diferit dupa ce au aflat vestea?

Nu as putea raspunde acum, poate ca dupa cateva luni voi vedea mai bine reactia lor, dupa ce va fi trecut pericolul, voi vedea daca ma privesc la fel sau nu.

Insa pot sa spun cu certitudine un lucru: oamenii nu stiu foarte multe despre tuberculoza, unii stiu ca este o boala infectioasa de care se imbolnavesc de obicei fumatorii si cei care locuiesc pe strada, dorm prin parcuri si nu se alimenteaza bine.

Altii au auzit ceva de pe la bunici, ca e o boala grava de care poti sa mori si trebuie sa te feresti de omul bolnav. Iar altii cred ca cei care s-au imbolnavit de tuberculoza vor ramane un fel de paria de care trebuie sa te feresti toata viata pentru ca ei pot transmite boala.

Cred ca oamenii trebuie sa se informeze inainte de a trage concluzii pripite si sa stie la ce se pot astepta.

Tuberculoza- cai de contaminareAcesta este si motivul pentru care discutam aici, vreau ca lumea sa stie ca tuberculoza este intr-adevar o boala infectioasa, contagioasa care se ia prin picaturile de stranut sau tuse produse de un om bolnav si pe care le poti inhala daca stai aproape de el pentru o perioada de mai multe ore, intr-un spatiu inchis. Nu se ia prin atingere, pe tacamuri, pe pahare, de pe vasul de toaleta sau de la restaurant. Doar daca esti expus o perioada de timp la stranutul sau tusea bolnavului.

Exista tendinta ca oamenii sa se panicheze cand aud de Tuberculoza, necunoscand bine boala incep sa-si imagineze tot felul de scenarii si evita sa te intalneasca.

Mie nu mi s-a intamplat inca dar recunosc ca s-a intamplat ceva chiar mai neplacut care m-a facut sa ma simt tare rau: copilul nu a mai fost primit la scoala pana cand ii vin rezultatele de la teste, desi de la spital mi s-a spus ca poate merge la scoala fara probleme, pentru ca este clar ca nu are nici un simptom si totusi…parintii au sunat la scoala si si-au manifestat ingrijorarea. Este dreptul lor si nu pot sa ii judec, orice parinte vrea sa-si stie copilul in siguranta dar tocmai in acea zi era ceva special la scoala, un eveniment pe care copiii il asteapta tot anul iar baiatul meu a trebuit sa lipseasca.

M-am simtit foarte vinovata iar dupa cateva zile a fost nevoit sa lipseasca de la petrecerea celui mai bun prieten, care a avut loc la Legoland, pentru ca parintii s-au temut totusi sa nu fie bolnav. Iarasi m-am simtit foarte vinovata.

Exista o perioada in care persoana este contagioasa, cam 2-3 saptamani dar dupa aceasta perioada totul revine la normal si nu e nici un risc sa stai langa o persoana bolnava de tuberculoza. Desigur, discutam de cazurile in care se incepe tratamentul medicamentos si se respecta in fiecare zi.

Chiar voiam sa te intreb despre tratament…

Da, eu am primit tratament pentru 6 luni, cate 12 pastile in fiecare dimineata, 3 inainte de masa si restul dupa masa dar toate trebuie luate dimineata, in fiecare zi, fara greseala si se asteapta ca recuperarea sa fie de 100% dupa aceasta perioada.

Care a fost cel mai greu moment din toata aceasta perioada?

Sincer, in tot acest timp am avut un sentiment de neputinta, de frustrare, de suparare, ma simteam vinovata ca nu mi-am dat seama la timp, ca poate sunt oameni care s-au imbolnavit din cauza mea, care acum sufera din cauza ca eu le-am fost prin preajma.

Desi stiam ca nu aveam cum sa previn toata treaba asta, nu am putut alunga aceste ganduri de vinovatie, pentru mult timp . A fost cel mai greu moment cand am realizat ca duceam boala asta pe picioare de atata timp si ca eram probabil contagioasa chiar in acel moment.

Au fost si intrebari incomode?

Mda, au fost, dar sunt sigura ca nu din rea vointa, ci din nestiinta. Oamenii pur si simplu nu stiu cum sa reactioneze, ce sa zica si mai ales ce sa nu zica unui bolnav de Tuberculoza :(

A existat un moment emotionant care sa te faca sa te simti speciala in toata aceasta nebuloasa?

I miss you, mumMa bucur foarte mult ca m-ai intrebat, probabil ca nu voi uita niciodata aceste momente, le voi purta in inima mea vesnic si-mi vor fi elixir atunci cand voi simti tristeste.

Este vorba despre baietelul meu: dupa ce m-au lasat sa plec din spital m-am mutat in camera lui pentru ca este cea mai izolata din casa si i-am spus ca nu are voie sa intre. A doua  zi deja el nu mai putea de dorul meu si mi-a scris pe o foaie de hartie cat de mult ma iubeste si ca ii este dor de mine mult de tot si ma intreba daca am nevoie de ceva sa ii las scris acolo. Mi-a bagat hartia pe sub usa si astepta cuminte sa i-o trimit inapoi cu raspunsul.

Era si intrebarea daca il iubesc si daca mi-e dor sa ne jucam impreuna. Am stat langa usa si am scris plangand raspunsurile, si mi-am imaginat o imbratisare puternica din partea lui.

Mai imi aducea un mar sau o banana si imi lasa la usa pe o hartie unde scria mare “te iubesc mami”. Aceste momente m-au facut sa realizez cat sunt de norocoasa si ca in zilele obisnuite mi se pare o normalitate sa il imbratisez, un drept al meu care mi se cuvine si pentru care nu lupt. Imi e atat de dor sa il pup pe crestetul capului sau pe nasucul lui frumos dar mai am inca de asteptat.

Cred ca boala asta imi va intari unele convingeri si ma va ajuta sa apreciez mai mult ceea ce am, ceea ce detin si ceea ce sunt datoare sa fac pe viitor.

Ma simt puternica si gata de lupta, chiar daca efectele negative ale pastilelor sunt deranjante abia astept sa-mi parasesc „inchisoarea temporara” si sa-mi reiau activitatile, sa ma bucur de viata si de prezenta celor dragi.

Vrei sa le zici ceva in incheiere cititorilor ?

Da, as vrea sa le zic in primul rand celor care au primit aceasta veste proasta, ca sunt bolnavi de tuberculoza, sa nu se sperie si sa nu dispere. In 2015 exista tratament medicamentos care poate garanta 100% ca va veti reveni, dupa cele 6 luni, respectiv 9, sau cat va fi nevoie,  viata voastra va reveni la normal si veti uita acest cosmar.

Vestea buna e ca nu e nevoie sa astepti 6 luni ca sa te simti mai bine, deja dupa inceperea tratamentului se vad imbunatatiri. Eu am inceput sa mananc din nou si parca prind putere;  trebuie multa odihna, o dieta bogata in tot ce-i trebuie organismului si un psihic bun.

Alege sa fii puternicTrebuie sa va fie foarte clar ca nu sunt motive de ingrijorare, nu aveti de ce sa va inchideti in casa si sa va plangeti de mila, nu trebuie sa va ascundeti de oameni (sprijinul familiei si al prietenilor este foarte important) si nu trebuie sa va simtiti vinovati.

Oricine se poate imbolnavi, daca ai un sistem imunitar slabit poti sa prinzi cu usurinta boala.

Ia-ti medicamentele in fiecare dimineata, ai grija ce mananci, nu te obosi si profita de aceasta perioada sa faci lucruri de care nu ai avut timp niciodata iar atunci cand te simti la pamant si crezi ca ai nevoie de un umar pe care sa plangi – suna un prieten.

Poti savura un ceai caldut la timp de seara in compania cuiva drag pe care sa il vezi, chiar daca nu e aproape de tine: exista internetul, putem sa vorbim si sa ne vedem ca si cum am sta fata in fata si nu-i nevoie sa porti masca :)

Iar daca chiar nu ai pe nimeni sa suni, ei bine, sunt eu aici, ma gasesti pe skype ID:psihologul.te.asculta si sper sa te pot ajuta sa te simti mai bine. Daca nu ma gasesti imediat imi poti scrie la adresa angela@psihologulteasculta.com

Orice veste proasta aduce si o veste buna, trebuie sa stii cum sa reactionezi cand le primesti.

Zambeste! Viata inca iti surade. E si maine o zi!

Nu ai spus nimic despre invatamintele trase din aceasta intamplare

Voi vorbi despre acestea aici

Multumesc  Angela pentru timpul acordat si pentru amabilitatea de a ne lasa sa patrundem in intimitatea acestor trairi atat de prezente in viata ta.

Daca v-a placut articolul si doriti sa lasati mesaje de incurajare sau sa puneti intrebari de orice fel o puteti face in casuta de mai jos. Si daca cunoasteti oameni care sufera de o boala sau tocmai au aflat un diagnostic si au nevoie de sprijin, puteti sa faceti share pentru a afla cat mai multa lume ce simte un bolnav in momentul cand primeste o veste neplacuta.

Marina Iordache

PS: am creat un grup pe Facebook unde ne putem intalni si discuta despre Tuberculoza, cautati Invingatorii, va astept cu drag.

20 thoughts on “Veste proasta de la doctor…

  1. Mihaela

    Am o prietena din copilarie care a facut TBC,numai ca ea a stat internata in spital pana a terminat tratamentul.Probabil ca in Romania procedura este alta decat cea din Anglia. Acum duce o viata normala. Multa sanatate, Angela!

  2. Angela

    Multumesc,

    Ma bucur ca prietena ta se simte bine; si eu m-am mirat ca nu m-au tinut in spital aici, stiu ca in Romania bolnavii de TBC sunt izolati si petrec cateva luni in spital. Cred ca e vorba de conditii, daca ai acasa o camera unde poti sa stai izolat si sa nu pui in pericol pe ceilalti membri ai familiei cred ca se poate. Este foarte greu sa stai departe de cei dragi, mai ales cand ai copii. Chiar si asa, izolarea in camera a fost grea pentru mine din cauza copilului care tot statea pe langa usa sa-mi spuna ca ii este dor de mine si voia sa intre.

    Sunt convinsa ca totul va fi bine si ma voi recupera complet.

    Cu drag,
    Angela

  3. Cosmina

    Draga Angel(a),ma bucur ca te-am cunoscut,dar imi pare rau ca nu s-a intamplat mai devreme…totusi,cum nimic nu este intamplator,sunt sigura ca ne vom revedea
    Esti un om minunat si stiu sigur ca Dumnezeu iti va Fii mereu aproape
    Multa sanatate!

    1. Angela

      Draga Cosmina,

      Si eu ma bucur ca te-am cunoscut, din pacate timpul nu a fost in favoarea noastra dar cu siguranta ca vor mai fi momente in care vom avea posibilitatea sa stam la o cafea.
      Te imbratisez cu drag si iti multumesc pentru cuvintele frumoase.

      Cu drag,
      Angela

      1. agaranaritei mari

        doamna angela desi nu am avut tbc aici in ROMANIA este diagnosticata cu acel nume urat care nu vreau sa il pronunt am ajuns o stafie pe picioare de la 65 de kg am ajuns la 40 unde medici ii spuneau sotului sa imi cumpere loc de veci nu mai puteam inghiti pumnul acela infernal de pastile si dupa vreo trei ani fara rezultate am plecat in austria mai clar la viena intrun sanator de plamani .acolo am fost diagnosticata cu alt diagnostic si am stat vreo 4 luni in spital desi trebuia sa mai stau pt ca acolo pina nu esti vindecat complet nu te lasa sa pleci acasa eu am facut o depresie si nu am mai vrut sa stau .mi au dat drumul acasa pt ca se stia ca acea microbacterie atipica nu se transmite mai departe .povestea mea este f groaznica dea nici nu vreau sa imi mai aduc aminte prin ce am trecut am urmat tratamentul totusi doi ani de zile si acum arat cum sunt in poza de pe facebook

        1. Angela

          Draga mea,

          In primul rand iti multumesc ca ti-ai deschis sufletul in fata noastra si pentru increderea acordata. Imi pare rau pentru ca ai suferit atat, din pacate nu sunt toti doctorii asa cum ar trebui insa e bine ca ai avut sansa sa mergi in alta tara sa te tratezi si ca te simti altfel.
          Iti inteleg durerea, frustrarea si neputinta dar ma bucur tare ca esti mai bine acum. Ai ajuns aici pentru ca esti o luptatoare si ai invins boala.
          Te imbratisez virtual si iti doresc multa, multa sanatate.

          Cu drag,
          Angela

  4. Simona

    De-obicei cine se aseamănă se aduna nu? E un proverb tocmai potrivit pt noi💕
    De cand m-am înbolnavit am pierdut multi prieteni si prietene,dar in schimb am câștigat oameni minunați de la care am multe de învățat!
    Ne asemănăm atat de mult,doar ca avem povesti diferite,dar personajul principal e același TB-ul..Parca
    e un serial care te tine in suspans si nu stii ce urmează,iar la altii apare seria a doua cu același personaj dar de data asta personajul si-a schimbat rolul din TB-sensibil a devenit TB-multi drog rezistent:( care are mai multe episoade cam 730😞,
    Are un rol urat,greu de suportat,de inteles,si parca tot aștepți ca ceva sa se schimbe in bine,e primul film care-l traiesc intens,si primul film in care imi doresc ca personajul principal sa dispară..

    1. Angela

      Draga Simona,

      Esti o femeie foarte puternica si stiu ca vei reusi sa invingi boala. Desi la tine este mai greu si tartamentul mai lung eu iti doresc multa,multa sanatate si sa te faci bine.
      Ai dreptate, aceasta boala desi tratabila este greu de suportat, mai ales daca esti rezistent la medicamente si trebuie sa accepti un alt tratament care e mai greu, mai dureros, cu mai multe efecte adverse. Imi pare rau ca trebuie sa treci prin asta, te imbratisez cu drag si sper ca personajul principal din povestea ta va disparea definitiv cat de curand.
      Felicitari si pentru curajul de a publica povestea ta.

      Cu drag,
      Angela

  5. Nicoleta

    Buna da adevarat si eu am trecut prin asa ceva .eu intru in a 5 a luna de tratament in Italia pt ca stau aici de 11 ani.Dar medicul meu pentru siguranta ,i a dat sotului si baiatului meu sa ia insinuazione cu toate ca le au iesit analizele bune……bravo Angela imi place povestea ta si ca ai avut curaj sa te destainui.Stiu ca e greu mai ales cand esti intr o tara straina in care nu se prea aude de aceasta boala.

    1. Angela

      Draga Nicoleta,

      Multumesc pentru cuvintele frumoase si ma bucur ca ai avut incredere sa scrii aici. Mai ai putin si ai scapat de bomboanele colorate :)
      Eu am terminat tratamentul in ianuarie si ma simt bine acum, am revenit la vechile activitati si incerc sa traiesc viata altfel dupa aceasta experienta urata.
      Te imbratisez virtual si iti doresc multa, multa sanatate.

      Cu drag,
      Angela

    1. Angela

      Buna Neda,

      Am fost vaccinata in copilarie, asa cum se intampla cu toata populatia din Romania. Cu toate acestea m-am imbolnavit de tuberculoza. Exista acest risc.
      Multumesc pentru comentariu.

      Cu drag,
      Angela

  6. Georgiana

    Buna,

    Eu sunt in a 7-a saptamana de tratament. E greu si inca traiesc cu teama ca as putea fi contagioasa, desi fizic ma simt mult mai bine si nu mai tusesc aproape deloc. Locuiesc in Romania si dupa 2 saptamani in spital am putut face tratamentul acasa. Citind articolul tau m-am simtit inteleasa, e greu sa le explici celor din jur cum te simti si ce simti, cum te simti pierduta si extenuata uneori. Multumesc ca ai impartasit aici experienta ta.
    Presupun ca acum esti bine si viata ta a revenit la normal. Mult succes in tot ce faci!

    1. Angela

      Buna Georgiana,
      A trecut ceva timp de la postarea acestui mesaj si as vrea sa te intreb cum te simti acum? Ma bucur ca ai gasit articolul meu folositor, este greu de inteles prin ce trece un bolnav de Tuberculoza, mai ales cand este luat prin surprindere si oamenii isi schimba comportamentul fata de ei. Sper ca esti mai bine acum. Eu ma simt bine, a trecut un an de cand am terminat tratamentul si da, viata mea a revenit la normal si e chiar mai bine decat inainte- in sensul ca sunt mai activa, ma implic in multe activitati, in actiuni de voluntariat si caritate si imi continui educatia. Aceasta boala pe mine nu m-a pus la pamant ci m-a ridicat. M-a invatat sa apreciez mai mult ceea ce am, sa daruiesc iubire mai multa, sa vad viata cu alti ochi. Sper ca si tu imi vei scrie intr-o zi ca simti la fel. Te imbratisez cu drag si iti doresc multa, multa sanatate.

      Cu drag,
      Angela

  7. Daria

    Buna, e pentru prima data cand va vizitez blogul si vreau sa va spun ca imi place ceea ce faceti! mult succes si continuati tot asa… v-am adaugat la favorite :)

    1. Angela

      Buna Daria,
      Multumesc pentru vizita si ma bucur ca ti-a placut blogul meu. Te astept cu drag sa citesti si urmatoarele articole.
      Iti doresc numai experiente frumoase in viata.
      Cu drag,
      Angela

  8. Adrian

    Buna Angela !! Foarte frumos articolul tau ! Mi-a lasat numai ganduri pozitive , stiind ca daca te tii de tratament , vei iesi intr-un final invingator !! M-am speriat cand am aflat vestea si inca sunt putin speriat si acum, dar citind postarea ta am prins curaj mai mult si sa gandesc mult mai pozitiv ! Am inceput tratamentul de 2 zile + aproape o luna iau si predninson..doresc daca se poate sa stiu , ce ai voie sa mananci , sa bei… si ce nu ai voie..respectiv sa faci/si sa nu faci ! Cu stima si respect ,va doresc o zi buna ! Sanatate multa !

    1. Angela

      Buna Adrian,

      Ma bucur ca ti-a placut articolul meu si ca ai prins putin curaj.Tuberculoza este o boala care se trateaza daca iti iei tratamentul si ai grija de tine. In ce priveste restrictia la mancare si bautura- eu nu stiu de asa ceva. Am mancat ce am putut la vremea respectiva, imi amintesc doar ca de peste mi s-a spus ceva dar nu e problema daca mananci in cantitati mici. Te-as sfatui sa nu consumi bauturi alcoolice, evita fumatul, locuri umede etc. Medicamentele pot da o stare de rau asa ca eu zic sa mananci ce iti place/poti/tolerezi si sa bei sucuri de fructe/legume daca poti naturale. Eu am avut o viata normala, nu mi-am pus restrictii dar am avut grija sa ma odihnesc mai mult, m-am ferit de raceli si daca se poate sa eviti stresul. Te invit pe grupul nostru de pe Facebook unde vei intalni oameni minunati, pacienti si fosti pacienti,care te pot sprijini cu sfaturi si vorbe bune, unde poti gasi raspunsuri la multe intrebari. Grupul se numeste Invingatorii si accesul se face prin recomandare sau daca te adauga un prieten. Lasa-mi mesaj daca nu reusesti ca sa te adaug eu.
      Multa sanatate iti doresc si pastreaza gandirea pozitiva, te va ajuta cu siguranta.

      Cu drag,
      Angela

  9. Adrian

    Buna Angela !!! Multumesc frumos pt cuvintele si gandurile pozitive !! Tratamentul observ ca incepe sa de-a roade…am inceput sa fiu pe zi ce trece tot mai pozitiv !! Iti multumesc din suflet pt sfaturi si mult succes incontinuare , in tot ceea ce faci !!! O zi buna !